Dupǎ 30 de ani începi sǎ îţi faci griji de faptul cǎ ai câteva riduri şi e necesar sǎ faci ceva sǎ pari mereu tânǎrǎ şi neschimbatǎ.

          Acceptarea faptului cǎ tu eşti în fiecare zi altcineva şi cǎ timpul îşi lasǎ amprenta pe chipul şi pe sufletul tǎu apare mai greu şi de obicei dupǎ un proces de autocunoaştere, de împacare cu Universul.

          De cele mai multe ori trebuie sǎ deschidem ochii si mintea sǎ vedem cǎ rǎspunsurile la toate frǎmântǎrile noastre sunt fix langǎ noi. Situaţiile în care suntem puşi în fiecare zi, dar mai ales oamenii pe care îi întâlnim fac parte din procesul nostru de cunoaştere şi acceptare.

          Oamenii sunt oglinda noastrǎ si noi suntem oglinda lor. Atunci când vorbim frumos despre cineva, defapt vorbim despre noi, despre ceea ce se aflǎ în interiorul nostru, la fel şi dacǎ vorbim cu rǎutate, tot despre noi vorbim. Un gând bun ne va lumina faţa şi sufletul de fiecare datǎ, acesta ne va menţine tinereţea pe chip.

          Sǎ fii tânǎr nu înseamnǎ sǎ ai faţa netedǎ şi pielea întinsǎ, nici pe departe. Înseamnǎ sǎ ai chipul senin, sufletul liniştit şi o bucurie interioarǎ pe care sǎ o transmiţi şi celorlalţi.

          Universul ne ascultǎ, de aceea este foarte important sǎ fim atenţi la ceea ce ne transmite şi de asemenea la ceea ce îi transmitem noi. Dacǎ noi oferim iubire, atenţie, înţelegere, cu siguranţǎ vom primi înapoi aceleaşi lucruri. Iar dacǎ uneori ni se pare cǎ suntem buni cu toatǎ lumea şi ceilalţi din contrǎ, sunt rǎi cu noi, înseamnǎ cǎ noi nu am fost suficient de buni şi cǎ trebuie sǎ ne strǎduim mai mult. Puterea stǎ în noi, schimbarea începe cu noi, soluţia este la noi.

          Acum douǎ luni o mǎtuşǎ a soţului meu şi-a cumpǎrat o maşinǎ nouǎ, a plecat la mare şi pe 14 august, când a împlinit 80 de ani, a sǎrbǎtorit pe plajǎ, singurǎ, cu o cupǎ de şampanie în mânǎ. Ea trǎieşte fiecare zi cu bucurie şi are curajul sǎ înfrunte toate prejudecǎţile legate de vârstǎ. Pentru mine ea este un exemplu de tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe.

          Sǎ lǎsǎm ridurile sǎ le arate tuturor cât de mult am zâmbit pânǎ acum şi sǎ tratǎm viaţa şi pe cei din jur cu zâmbete sincere.

 

Guest Post de Diana Păune