Dragă 2020,

Îmi pare bine că ne-am cunoscut. Nu te așteptai să spun asta, nu? Trebuie să recunosc, aș fi vrut mai mult de la tine…

 Am început relația noastră cu o vacanță minunată, îți amintești? Ah … Paris, Paris … orașul iubirii. Poate de aceea credeam că va fi mereu așa între noi. Dar, nu. A trebuit să faci imediat pe superiorul, să începi cu predicile și cu lecțiile. De-aș fi putut, te-aș fi părăsit imediat. Dar am stat să te ascult cu atenție și să învăț. Ți-a spus cineva ție că îmi place medicina? Chiar puteam să sar peste multe lecții. Nu mi-au plăcut deloc. Dar am învățat, sigur că am învățat… Puteai să mă treci și să mă scutești de restanța din noiembrie și de cea prin care trec chiar acum.

Chiar nu știu de ce te-ai încăpățânat și ai vrut să mă înveți atâtea lucruri despre medicină. Și oricum, virusologia nu era în programă pentru anul acesta. Două semestre și încă nu am terminat…Glumești?

 Îmi promiseseși geografie și istorie și artă…

Te-ai războit cu mine crunt. Ți-am făcut eu ceva? Lovitură după lovitură, fără nicio pauză. A trebuit să mă apăr. A trebuit să scot și eu arsenalul cel mai de preț: sufletul meu. Și de aceea am dat deoparte toate măștile care îmi acopereau fața și am făcut lucrul la care te așteptai cel mai puțin – am devenit puternică. Am încetat dintr-o dată să mai fiu răsfățata mamei. M-ai zguduit tare, mi-ai furat cuvintele și sfaturile și discuțiile și ai dat vina pe afazie. Dar sunt încă în picioare, pentru că, deși credeai că mă dobori, fiecare lovitură mă făcea și mai puternică. Și atunci mi-am dat voie să fiu vulnerabilă, mi-am dat voie să fiu eu. Am înțeles că persoanele care joacă cu cărțile pe față nu pot primi lovituri sub centură. La asta nu te așteptai.

Și am mai făcut ceva. Am risipit ceața în care eram învăluită. Am dat la o parte tot ce nu era necesar, tot ce mă împiedica să judec clar, am făcut ordine în jurul meu. Abia atunci am reușit să văd.

De multe ori am plâns în hohote și am lovit cu pumnii în pereți și jur că, dacă te-aș fi avut lângă mine, aș fi reușit să te înving dint-o singură lovitură.

Dar te iert, te iert. Până la urmă, într-un fel sau altul, nu știu bine cum, ai reușit să mă determini să facem pace. Poate pentru că, din abisul de durere în care mă aruncaseși, tot tu m-ai scos și m-ai dus departe, de cealaltă parte a mării, de unde apusul pare răsărit și toate lucrurile de făcut sunt deja făcute, noi trebuie să urmăm doar calea. De așa sus, totul se vede foarte clar. Văd ce este important, esential, prețios. Cred că este viziunea de ansamblu sau, poate, distanța față de lucrurile materiale. Sau chiar amândouă. Tu ce zici?

N-aș vrea să crezi că îmi pare rău că pleci. O să-mi fie mai bine fără tine, deși, trebuie să recunosc, sunt foarte mândră de tot ceea ce am reușit să realizez. Și vreau să spun de 3 493 de ori mulțumesc pentru fiecare clic cu care m-am simțit apreciată și încă de 12 ori mulțumesc pentru 12 mămici care m-au ascultat cu răbdare în primul meu curs de parenting. Sunt recunoscătoare.

Te rog să-i povestești despre mine lui 2021. Spune-i că am învățat destul anul acesta și că nu mi-ar mai trebui alte lecții. Spune-i că am pregătit o listă frumoasă cu obiective pe care le voi atinge cât el va sta pe aici și că mi-ar prinde bine puțin ajutor.

Te îmbrățișez, îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat! Cu siguranță îmi voi aminti de tine, dar nu te supăra dacă nu vreau să ne mai întâlnim niciodată.

 Adio.