”Se recapitulează, se restrânge la acest cuvânt: ”a iubi”.

Dar mai e un lucru de spus – că timpul trece și problema fundamentală a umanității de 2000 de ani, a rămas aceeași: a iubi. Doar că acum a devenit mai urgentă, mult mai urgentă. Și când azi auzim din nou repetându-ni-se că trebuie să ne iubim unul pe celălalt, știm că nu ne mai rămâne mult timp. Trebuie să ne grăbim. Să ne grăbim să iubim. Noi iubim mereu prea puțin și prea târziu. Să ne grăbim să iubim pentru că la apusul vieții vom fi judecați după dragoste. Pentru că nu există dragoste irosită și pentru că nu există o emoție mai mare decât aceea de a simții, când iubim, că viața noastră depinde total de o altă persoană, că nu ne ajungem nouă înșine. Și pentru că toate lucrurile, chiar și cele neînsuflețite precum munții, mările, străzile..dar mai mult, mai mult, cerul, vântul, mai mult..stelele, mai mult, orașele, fluviile, pietrele, blocurile, toate aceste lucruri  care sunt goale, indiferente, în mod brusc, când le privim, se încarcă de o mare semnificație și ne fascinează, ne mișcă. De ce? Pentru că au un presentiment de iubire. Chiar și lucrurile neînsuflețite. Pentru că tot ce e creat e iubire și pentru că iubirea se potrivește cu semnificația tuturor lucrurilor: fericirea.

 Da, fericirea.

Apropo de fericire: căutați-o! În fiecare zi, continuu. Oricine mă ascultă acum să înceapă să caute fericirea. Acum. În acest moment. Pentru că e acolo. O aveți, o avem toți. Ne-au dat-o în dar când eram mici și a fost un dar atât de frumos încât l-am ascuns. L-am ascuns cum își ascund câinii osul. Și mulți dintre noi l-au ascuns atât de bine încât nici nu își amintesc unde. Dar îl avem. Îl aveți. Căutați-l în toate dulapurile, rafturile, compartimentele sufletului vostru, aruncați totul în aer! Sertarele! Noptierele! Tot ce aveți înăuntru! Veți vedea că iese afară! Fericirea există! Încercați să va întoarceți capul brusc! Poate o luați prin surprindere, dar e acolo! Trebuie să ne gândim mereu la fericire. Și chiar dacă ea câteodată uită de noi, noi nu trebuie niciodată să uităm de ea. Până la ultima zi din viață noastră.

Și nu trebuie să ne fie frică nici măcar de moarte. E mai riscant să te naști decât să mori. Nu trebuie să ne fie frică de moarte, ci de nu a începe niciodată să trăim de-adevăratelea. Săriți înăuntrul existenței acum, aici, pentru că dacă nu gășiți nimic acum, nu veți găși nimic niciodată. Este aici eternitatea! Trebuie să spunem DA vieții! Trebuie să spunem un DA atât de plin vieții, încât să fie capabil să limiteze toate NU-urile! Pentru că la sfârșitul acestui timp petrecut împreună am înțeles că nu știm nimic și că nu se înțelege nimic. Se înțelege doar că există un mare mister și că trebuie luat așa cum e, lăsat în pace. Și că ceea ce ne impresionează cel mai mult este viață care merge înainte și nu se înțelege cum. Dar cum face? Cum face să reziste? Cum face să dureze atât? Este un alt mister pe care nimeni nu l-a înțeles, pentru că viață este mult mai mult decât ceea ce puteam înțelege noi. Dacă viață ar fi doar ceea ce înțelegem noi, s-ar fi terminat de mult, mult timp. Și noi simțim, simțim că dintr-un moment în altul ni s-ar putea întâmplă ceva infinit. Iar atunci, fiecăruia dintre noi nu-i rămâne decât un lucru de făcut: să se închine.”

 

-Roberto Benigni