“Nu interesează pe nimeni cât de multe știi, îi interesează cât de mult îți păsa.”
Theodore Roosvelt

               Acum câțiva ani am descoperit termenul de ”inteligență emoțională” și, de atunci, tot citesc și învăț despre această minunată abilitate. Am avut chiar oportunitatea să fac un studiu de cercetare despre impactul pe care antrenarea acestui tip de inteligență îl are asupra dezvoltării cognitive la vârsta școlară mică, cu rezultate într-adevăr surprinzătoare.

               Este deja bine cunoscut că inteligența emoțională este un ingredient cheie pentru succesul în viața personală si profesională si că doar IQ-ul nu este suficient pentru a reuși. Mai mult, un nivel crescut al inteligenței emoționale este o caracteristică importantă a tuturor liderilor de succes.

Iată câteva sfaturi practice pe care le puteți folosi pentru dezvoltarea inteligenței emoționale la copii:

  1. Vorbește copilului despre emoțiile tale.

 

Adevărul este că, de cele mai multe ori, când ne reîntâlnim cu copilul nostru după școală, începem să îi punem tot felul de întrebări: ”Cum a fost astăzi?”, ”Ce ai făcut la școală?”, ”Ce s-a întâmplat?”. Cea mai bună strategie pentru a face un copil să vorbească liber despre toate aceste lucruri este să începem noi să ne destăinuim, să povestim lucrurile așa cum s-au întâmplat, să dezvăluim cum ne-am simțit în situațiile create. Ziua noastră nu a fost una dintre cele mai bune? Asta spunem. Ne face bine nouă, îi face bine lui. Mulți dintre părinți se tem că, dacă le vorbesc copiilor despre emoțiile lor negative, aceștia ar putea să sufere, dar copilul se va întâlni și cu acestea, în cele din urmă. Frica, furia, tristețea, frustrarea sunt emoții ca oricare altele, iar copilul trebuie să le recunoască și să știe să le gestioneze. Și, oricum, copiii știu să recunoască la nivel paraverbal și nonverbal toate trăirile noastre. Atunci când vrei să ascunzi o anumită stare emoțională, pe lângă faptul că îl privezi de oportunitatea de a vedea cum anume se înfruntă, îl înveți pe copil că există emoții greșite și el se va simți ”greșit” atunci când, la rândul lui, le va experimenta.

 

  1. Toate emoțiile sunt acceptate, nu și toate comportamentele.

Atunci când copilul nostru ia cu forța jucăria altui copil, reacția este aceea de a-l judeca, de a-l pedepsi. ”Ai fost rău! Așa nu se face!”. În spatele unui astfel de comportament, nu stă, de fapt, răutatea, ci, mai degrabă, o nevoie. O nevoie pe care copilul simte nevoie să o valideze cu ajutorul nostru. Dacă nu se simte înțeles, ci doar judecat, va tinde să crească nesigur și se va simți trădat de emoțiile sale. Așa îl învățăm să nu țină cont de propriile necesități. Numai după ce se va simți confortabil pentru că a fost înțeles și acceptat, atunci îi vom putea explica faptul că, dacă toate emoțiile sunt acceptate, nu se întâmplă așa și cu comportamentele noastre.

  1. Nu-ți certa copilul de față cu alții.

De câte ori, de față cu ceilalți, l-am certat pe copilul nostru pentru a nu fi judecați greșit, pentru a arăta că știm să-l educăm, poate chiar accetuând unele concepte sau folosind expresii noi, pe care, de obicei, nu le folosim. Această atitudine generează în copil o stare de frustrare, îl debusolează, dar, mai mult decât atât, nu se referă la el. Totul este despre noi și despre ce simțim noi în acel moment.

  1. Nu judeca emoțiile celorlalți.

”Ai văzut ce a făcut Ionel? Este un copil rău și nu are pic de educație! Nu ai voie să te mai joci cu el niciodată!”

SAU

”Era chiar supărat Ionel. Cine știe ce s-o fi întâmplat?”

Acceptă trăirile celorlați fără să le judeci. Așa cum spuneam și mai sus, modul în care le exprimăm poate fi greșit, dar conceptul pe care trebuie să îl întipărim copiilor noștri este că nu există emoții greșite.

  1. Nu încerca să îl ferești pe copilul tău de emoțiile mai puțin plăcute.

Hiperprotecția nu face alteceva decât să slăbescă încrederea în sine a copiilor. Menirea noastră este să creștem adulți, nu copii pentru toată viața, să le oferim instrumente pe care să le folosească la nevoie.

  1. Citește-i copilului tău povești.

 

În toate poveștile există emoție. Cine, mai bine decât un personaj dintr-o poveste, se poate apropia mai mult de sufletul copilului. Lasă poveștile să facă treaba în locul tău. Din ele copilul învață frica, dar și curajul, spiritul de aventură, dar și eventualele consecințe ale unor acțiuni nesăbuite, iubirea, ura, dreptatea, nedreptatea. E așa de simplu…

 

  1. Admite că ai greșit

 

Nu cred că există meserie mai grea decât cea de părinte. Și tocmai de aceea se întâmplă des să greșim. Acest articol naște în urma faptului că mi-am dat seama că nu am respectat unul dintre principiile de mai sus în relația cu fiul meu. Există contradicții între specialiști asupra fapului că părintele ar trebui sau nu să admită o greșeală și să-și ceară scuze. Unii afirmă că recunoașterea acestui fapt ar putea știrbi din autoritatea de leader a părintelui. Eu admit greșelile mele, cer scuze atunci când greșesc și simt că acest fapt întărește calitatea mea de leader.